Tratamentul integrat ortodontic şi chirurgical, lux sau necesitate?

Datorită progreselor remarcabile din ultimii ani, tratamentul combinat poate corecta multe probleme care până nu demult erau considerate netratabile.
Pentru pacienţii cu probleme ortodontice severe, la care modificările de creştere şi camuflajul terapeutic nu mai pot oferi o soluţie optimă, realinierea chirurgicală a maxilarelor sau repoziţionarea proceselor dentoalveolare reprezintă singura posibilitate de tratament. Trebuie înţeles de la început că intervenţia chirurgicală nu este un substitut al ortodonţiei ci este necesară combinarea celor două specialităţi cât şi a altor terapii dentare.
Indicaţia pentru chirurgie presupune existenţa unei probleme mult prea dificile pentru a putea fi rezolvată doar prin aplicarea unui aparat ortodontic. Tratamentul ortodontic are limitele lui în ceea ce priveşte atingerea obiectivului final, limite date de amplitudinea mişcării dentare, care variază cu vârsta, chiar dacă nu foarte mult, şi de potenţialul de creştere. În timp ce la copii modificarea creşterii este posibilă datorită fazei de creştere active şi face obiectul tratamentului ortodontic, la adult acest avantaj dispare. Acest avantaj oferă posibilitatea de a efectua mişcări mult mai ample decât ar permite doar mişcarea dentară la adult. Cceea ce se poate obţine la copil doar prin modularea creşterii, la adult poate deveni o problemă chirurgicală. Pe de altă parte există cazuri când un deficit interosos se dovedeşte a fi prea mare chiar şi la copil şi va necesita, în final, tratament chirurgical.
Impactul negativ asupra psihicului şi afectarea integrării sociale determinate de o anomalie dentofacială nu sunt de neglijat şi reprezintă motivaţia majoră pentru tratament. Cei care arată diferit sunt trataţi diferit, iar acest fapt devine un handicap social. Motivaţia apare şi ca o necesitate pentru a îmbunătăţi atât funcţionalitatea cât şi estetica.
Tratamentul ortodontic afectează în principal proeminenţa dinţilor şi, în consecinţă, a conturului buzelor. Modificări ale poziţiei bărbiei şi ale nasului au un efect mai pronunţat asupra esteticii faciale, iar chirurgia ortognată, adică asupra maxilarelor, extinde impactul estetic al tratamentului. Şi cum estetica este primul deziderat al pacienţilor, putem extinde principiul terapeutic şi vom ajunge la modificări ale conturului facial dat de părţile moi, un teritoriu al chirurgiei plastice. Îmbinarea acestor specialităţi este foarte logică şi se constituie în acest moment într-un curent. Până nu demult planul de tratament începea cu modificarea poziţiei osoase, şi apoi continua cu evaluarea efectului asupra părţilor moi. În zilele noastre vom prefigura de la începutul tratamentului cum dorim să arătam, şi abia ulterior vom stabili ce trebuie făcut cu ţesutul de suport osos, pentru a produce rezultatul dorit.
Un aspect important al chirurgiei ortognate îl reprezintă acceptarea si de către pacienţi (aspect recunoscut de medici) a faptului că tratamentul combinat ortodontic-chirurgical îmbunătăţeşte aspectul facial. Contează însă cum priveşte (şi cum „se” priveşte) pacientul aceasta problemă.
În funcţie de vârstă, efectul postchirurgical este complet diferit. La o vârstă tânără modificarea aspectului este un lucru normal şi acceptat, cu care pacientul este obişnuit. În schimb, la o vârstă mai înaintată schimbarea poate fi de-a dreptul dramatică. De aceea, echilibrul psihologic trebuie păstrat.

Una dintre modalităţile de a ”linişti” pacienţii înainte de intervenţie este simularea computerizată, tehnologie care poate simula impactul asupra esteticii faciale. Din acest punct de vedere, medicul se asigură că actul medical este pe deplin înţeles şi, de asemenea, poate stabili împreună cu pacientul care este cea mai bună soluţie terapeutică.

Dr. Andrei Mitu, nr.031.104 88 82