Cele mai vechi referiri, cunoscute, privind utilizarea mierii în alimentaţia copilului se regăsesc în jurul anului 900 î.C., în scrierile greceşti. Mierea era utilizată atunci în amestec cu lapte sau unt topit sau chiar se turnau câteva picături de miere în gura noului-născut înainte ca acesta să fie pus la sânul mamei.
În prezent, literatura de specialitate oferă date despre utilizarea mierii de albine în tratarea distrofiilor (anomalii de dezvoltare) şi în dispepsii (digestii dificile şi dureroase) datorită proprietăţilor imunostimulatoare şi energetice ale acesteia. Prin acţiunea sa de stimulare a apetitului, mierea ajută la creşterea sensibilă a greutăţii corporale, având un important aport caloric (zaharuri direct asimilabile) într-un volum redus. La prematuri, acest efect este chiar dublat, contribuind activ la o creştere armonioasă. Dezvoltarea staturo-ponderală mai rapidă a prematurului se poate datora şi aportului de calciu şi magneziu din miere, elemente direct implicate în procesul de creştere.
Infecţii, parazitoze
Medicii de familie şi pediatrii se confruntă adesea cu o incidenţă crescută a infecţiilor căilor respiratorii, fie cele superioare (faringite, laringite, sinuzite, rinite), fie cele interesând aparatul bronhopulmonar (bronşite, traheite, pneumonii). În multe cazuri, aceste afecţiuni devin cronice şi pot perturba dezvoltarea staturo-ponderală a copilului, mai ales în condiţii de recidive frecvente, când se administreză antibiotice. Apiterapia deţine numeroase soluţii care în astfel de cazuri pot ameliora sau chiar vindeca. Mierea de albine, cu acţiunea sa emolientă, expectorantă şi antibacteriană, administrată în gargarisme sau sub formă de sirop, precum şi produsele pe bază de propolis (tablete, capsule, unguente, dar şi de soluţii aplicate prin aerosolizare) oferă rezultate excelente.
Un alt registru al infecţiilor, dar mai ales al parazitozelor, este cel la nivel intestinal. În cele mai multe cazuri, astfel de infecţii au la copil un caracter persistent sau intens şi apar în urma modificărilor de echilibru al florei intestinale, prin contaminarea cu un agent microbian sau un parazit agresiv. Desigur, tratamentele cu antibiotice reuşesc de cele mai multe ori să elimine agenţii bacterieni şi pe cei parazitari (nu şi pe cei virali), însă efectul secundar al acestora este dezechilibrarea florei intestinale. Consecinţele majore ale diareelor care apar sunt nu numai deshidratarea copilului, ci şi absorbţia defectuoasă (chiar lipsa totală a acesteia) a vitaminelor. Distrugerea celulelor funcţionale de la nivelul intestinului (enterocite), modificarea compoziţiei florei de la nivelul acestuia şi slăbirea mecanismelor imunitare locale induc copilului (mai ales sugarului) o stare profundă de astenie. În astfel de cazuri, propolisul este capabil să restabilească capacitatea de apărare a tânărului organism, printr-o stimulare nespecifică a sistemului său imunitar, dar şi să regenereze epiteliul gastro-intestinal. Simptomele afecţiunii sunt oprite, frecvenţa scaunelor diareice scade, iar copilul revine la creşterea normală în greutate.
În cazul parazitozelor, doza minimă optimă de propolis care poate fi administrată este de aproximativ 2 mg/kg corp, cu excepţia giardiazei, unde eficacitatea terapeutică intervine de la doze de circa 4 mg/kg greutate corporală.
Dr. bioch. Cristina Mateescu CS.II.
Şef colectiv CD apiterapie, membră în Comisia Permanentă de Apiterapie a Apimondia
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu