Dacă cineva primeşte diagnosticul bolii de cancer, acest lucru poate echivala cu o condamnare la moarte. Greşit, pentru că se ignoră progresele făcute de medicină în ceea ce priveşte bolile oncologice. Acestea devin pe scară tot mai largă ori perfect vindecabile (mai ales dacă sunt depistate în faza I, cum sunt cancere de piele, de laringe, de sân, de tiroida, rectal ş.a.) ori evoluţia lor poate fi controlată, cu condiţia să se ajungă cât mai din timp la medic. Există programe de depistare precoce, există mijloace de investigaţie medicală adecvate. Pentru femei este obligatoriu să se facă periodic teste papanicolau, mamografii, controale ginecologice. Acum se realizează vindecarea cancerului de col uterin în proporţie de 95% - 100%! De asemenea, pentru barbaţii trecuţi de 50 de ani este “onorabil” să-şi facă la 2-3 ani măcar o radiografie pulmonară şi un tuşeu rectal, atâta vreme cât incidenţa cancerelor pulmonare şi de prostată sunt foarte mari după această vârstă. Trebuie ştiut că şi cancerul rectal este perfect vindecabil dacă este depistat în faza primară.
Principala cauză a mortalităţii prin cancer este la bolnav nu la medic. Tot mai puţine cancere sunt incurabile, acelea care sunt mai greu de depistat, nu prezintă semne clinice şi ajung “neobservate” în faze avansate. Dar atunci când apar semne de boală evidente, bolnavul fie le ignoră, fie le tratează cu indiferenţă şi tot nu merge la consult, din diverse motive. Sunt dificultăţi care apar în comunicarea dintre medic şi pacient. Acesta trebuie să meargă imediat la medic, cu curaj şi plin de speranţă când apar “indicii” ale unei posibile boli (unele indicii foarte cunoscute, de notorietate deja în cazul cancerelor de sân şi prostată). Politica “struţului” nu este buna ! Există diverse cauze care determina pacientul să amâne consultul şi investigaţiile medicale, pe care le vom analiza în ediţiile următoare ale Săptămânii medicale. De asemenea, vom vorbi pe larg despre consecinţele amânării prezentării la medic. Importanta unui tratament facut la timp este mare, atât din punct de vedere al speranţei de viaţă şi al reducerii suferinţei bolnavului cât şi a costurilor, în fond, ale acestui tratament.
Ce trebuie să facem este să mergem periodic la medic, să nu ne neglijăm, aşa cum nu neglijăm inspecţia tehnică la maşină o dată la doi ani sau curaţenia de primăvara !
Este şi o vorbă pe care ne -o spunem unul altuia: “ Ai grijă de tine” !
Calin Marcusanu
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu