Medicina de laborator

Medicina modernă, alopată, se bazează azi pe dovezi, datele medicale obţinute în laborator. Până în 1990, în România, laboratorul de analize medicale era considerat o ,,cenuşăreasă” în actul medical. Azi, există şi în ţara noastră laboratoare la fel de numeroase şi dotate ca şi în Occident.

Prima etapă în integrarea României în Uniunea Europeană a început prin ajustarea legislaţiei, inclusiv în domeniul sanitar. În ceea ce priveşte laboratorul medical, acesta a adoptat aplicarea unor standarde de funcţionare specifice practicilor medicale din Uniunea Europeană. Mă refer la legislaţia în domeniul structurii funcţionale a clădirilor sanitare, la baremul de aparatură de laborator, la standardizarea practicilor specifice, la trasabilitatea şi funcţionarea laboratorului, la informatizarea lui.

Bunele practici într-un laborator de analize medicale (care garantează siguranţă, acurateţe, finalitate, specificitate în activitatea dintr-un laborator) există acolo unde sunt implementate cel puţin următoarele 3 standarde: sistemul de management al calităţii SR EN ISO 9001: 2001, cel de mediu SR EN ISO 14001: 2005 şi standardul specific laboratorului medical SR EN ISO 15189: 2007.

În implementarea standardelor în activitatea de medicină de laborator, un rol important l-a avut Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care a acceptat conlucrarea cu patronatele şi a impus legal un punctaj maxim la contractări acolo unde laboratoarele aveau dotare corespunzătoare şi standarde la zi.

Azi, în România, se poate spune că medicina de laborator - laboratorul în sine - este un suport ştiinţific necesar şi corect pentru stabilirea unui diagnostic de către medicul clinician.

Un salt notabil în ştiinţa laboratorului s-a făcut în domeniul reactivilor, prin câteva progrese datorită cărora calitatea analizelor medicale este cu totul alta faţă de acum 30-40 de ani. Rezultatele analizelor sunt mult mai apropiate de adevăr, având o deviaţie standard de numai 0,00… (precizie de sutime) la majoritatea, iar controlul intern şi extern (interlaboratoare sau prin laboratoare-standard) măreşte şi mai mult această precizie a rezultatelor. Laboratorul de analize medicale s-a tehnicizat şi eficientizat considerabil.

Doresc să insist asupra necesităţii ca analizele medicale să fie citite şi interpretate numai de medici, chiar dacă valorile lor sunt normale. Ca medic de laborator şi ca fiziopatolog susţin că un medic responsabil poate depista boli sau debut de boli şi în rezultatele normale. În conceptul medicinei moderne există atât medicina omului bolnav, cât şi a omului sănătos, iar ambele entităţi se bazează pe datele de laborator.
Este necesar să se testeze sănătatea periodic, în funcţie şi de vârstă, prin analize de laborator şi explorări paraclinice. Medicul de familie are bază legală şi competenţa să facă acest lucru, să trimită pacientul la medicul specialist şi la cel de laborator pentru un diagnostic cert şi un tratament şi o dispensarizare corespunzătoare.

Micul meu eseu este o recunoaştere a saltului calitativ din medicina de laborator românească a ultimilor ani, dar şi un semnal de alarmă în ceea ce priveşte acea punte psihoafectivă din relaţia medic-pacient, aflată pe cale de dispariţie, al accentuării comportamentului tehnicist în această relaţie, bolnavul fiind tot mai mult considerat ,,un mecanism în revizie”.
Există o singură şansă: nivelul de educaţie sanitară să crească. De aceasta se ocupă şi medicii, dar şi politicienii, prin sprijinirea unor programe, aşa cum a fost stipulat încă din 1978, la Alma-Ata, la conferinţa OMS. Omenirea parcurge acum o eră medicală axată pe politici sanitare, pe asumarea programelor medicale de către politicieni. Dar, ca un paradox, eticheta de ,,om bolnav” o pune numai doctorul, bolnavul, în schimb, afirmă că este sănătos şi vindecat.


Dr. Constantin Bălăeţ,
medic primar medicină de laborator,
doctor în ştiinţe medicale