Rolul factorilor genetici în transmiterea şi controlul unui anumit teren sau al unei predispoziţii de a dezvolta suferinţe alergice este astăzi unanim recunoscut. Ceea ce trebuie reţinut din datele de observaţie clinică şi de laborator este că ceea ce li se transmite descendenţilor nu este boală alergică, ci o anumită predispoziţie către alergie. Altfel spus, “moştenire” constă într-o genă care codifică informaţia unei anumite secvenţe de aminoacizi, denumită polipeptidul primar. Acest polipeptid, ca un produs al genei respective, nu transmite boala, ci o anume particularitate de teren asupra căreia influenţele mediului ambient vor juca un rol decisiv.
Ca dovadă ca aşa stau lucrurile este faptul că, dacă o persoană suferă de urticarie, în rândul descendenţilor sau ascendenţilor lui se vor întâlni indivizi care suferă de astm bronşic, polinoze, rinite, eczema atopică etc.
Studii facute la copii astmatici au lăsat să se întrevadă că predispoziţia pentru astm este, probabil, controlată de mai multe gene. Cât priveşte predispoziţia alergică, aceasta este sigur asociată cu haplotipurile sistemului HLA, care diferă la diferite familii.
Evoluţia reactivităţii alergice la copil înregistrează două vârfuri, în funcţie de vârstă: primul vârf corespunde vârstei de 4-5 ani şi este determinat, în majoritatea cazurilor, de predispoziţia genetică spre un anumit tip de alergie (alimentară, la alergeni inhalaţi) sau de scăderea rezistenţei la antigenii microbieni; al doilea vârf corespunde pubertăţii şi, de fapt, este consecinţa unor influenţe între exprimarea fenotipică a unui genotip „alergic”, sub influenţa factorilor din mediul extern. Astfel, între 14 şi 19 ani, incidenţa astmului bronşic, a rinitei vasomotorii şi a urticariei creşte până la 30%, în timp ce între vârstele de 5 şi 14 ani incidenţa acestor suferinţe este de 5-17%.
Experienţa unor grupuri de pediatri alergologi relevă că manifestările cele mai „timpurii” ale alergiei la copii sunt cele alimentare, în special la lapte, albuş de ou, peşte, produse cerealiere. Acestea apar mai ales în jurul vârstei de 6 luni şi se traduc clinic prin leziuni tegumentare şi disfuncţii intestinale.
Rinita alergică în forme medii poate fi observată la copii în primul an de viaţă. Alergia la polen survine mult mai târziu, la vârsta de 3-4 ani, şi se manifestă mai frecvent la vârsta şcolară. Tot la vârsta şcolară începe să crească incidenţa sensibilizării la praful de casă.
Astmul bronşic poate apărea încă de la vârsta de 7 luni, dar devine frecvent în rândul copiilor abia la vârsta de 5-7 ani.
Alergia infecţioasă sau, mai frecvent, scăderea rezistenţei la infecţiile căilor respiratorii este mai frecventă la 2-3 ani.
În mod cu totul excepţional se pot întâlni manifestări alergice înainte de vârsta de 3 luni.
O metodă foarte buna pentru creşterea imunităţii corpului, în principal a rezistentei la infecţii şi alergeni, o reprezintă speleoterapia şi ionizarea cu ioni negativi. Aceste proceduri se practică la Centrul de reabilitare a căilor respiratorii, din Bucureşti.
Salina Center, tel: 021.336.20.21
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu