marți, 24 iunie 2008

Prevenirea apariţiei durerilor de spate

Prevenirea instalării sau apariţiei durerilor de spate se poate realiza pe calea programelor de exerciţii, menite să asigure o stare de bine la nivelul întregului organism.
Menţinerea stării de sănătate, inclusiv la nivelul coloanei vertebrale, în scopul evitării suferinţei şi a disfuncţionalităţilor se poate realiza printr-un program complex, care vizează:
- creşterea forţei musculare prin ameliorarea metabolismului şi circulaţiei sanguine la nivelul muşchilor care se contractă;
- creşterea mobilităţii articulare şi a coordonării mişcărilor coloanei vertebrale şi a centurilor scapulohumerală şi pelvină;
- recondiţionarea la efort a aparatului respirator;
- prevenirea demineralizării şi a apariţiei osteoporozei;
- prevenirea sau ameliorarea modificărilor cerebrale cu îmbunătăţirea testelor neuropsihologice şi inducerea unei stări de bine prin eliberarea endorfinelor la nivel cerebral;
- prevenirea sau ameliorarea funcţiei cardiace, cu scăderea tensiunii arteriale;
- îmbunătăţirea metabolismelor glucidic şi lipidic;
- creşterea nivelului hormonal global cu îmbunătăţirea rezistenţei generale a organismului la efort şi îmbolnăviri;
- ameliorarea troficităţii tuturor aparatelor şi sistemelor organismului;
- ameliorarea tulburărilor circulatorii venolimfatice sau arteriale.

Vă oferim câteva sfaturi practice, menite să asigure prevenirea durerilor de spate sau instalarea sindromului algic şi disfuncţional, după cum urmează:
- se vor evita atât mişcările riscante, care predispun la incidente sau accidente, cele care conduc la o întindere exagerată a masei musculare interesate, cât şi practicarea unor sporturi care suprasolicită şi torsionează coloana vertebrală;
- alegerea unui scaun ergometric pe care să stăm o zi întreagă la birou, fără apariţia simptomatologiei dureroase;
- se va dormi pe un plan ferm sau pe o saltea tare, cu o pernă mică sub cap, cu un sul sub picioare (stând pe spate) şi cu un sul între picioare (stând în decubit lateral sau pe o parte), în poziţia în cocoş de puşcă;
- practicarea unui program de exerciţii fizice efectuat aproape zilnic.

Programul de exerciţii fizice se adresează în majoritate persoanelor aflate la vârste cuprinse între 30 şi 45 ani şi constă în:
- exerciţii de respiraţie (inspir amplu, ridicând braţele prin lateral, deasupra capului);
- program de exerciţii din gimnastica medicală, precum: mişcarea verticală şi laterală a capului, rotaţii de braţe, răsuciri şi rotaţii ele trunchiului, ridicări de picioare din stând, extensia spatelui, întinderi, ridicări din şezut, ducerea picioarelor prin lateral, extensii ale membrelor, ridicarea braţului şi a piciorului opus din culcat pe burtă, ridicarea braţului şi a piciorului opus din genunchi;
- stretching pentru gât, pentru umeri, întindere laterală, întinderea spatelui din stând în picioare pentru postură, cobra şi mişcarea pisicii pentru postură, întinderea musculaturii pieptului şi întinderea şodului;
- se va ridica privirea de pe ecranul monitorului şi se va privi în zare, în faţă sau în gol, odihnind în aceste fel ochii şi ameliorând funcţia vizuală.

Alături de masaj, electroterapie, diatermie, laserterapie, kinetoterapie şi hidrotermoterapie, se mai pot utiliza cu succes şi terapia medicamentoasă, acupunctura, reflexologia, homeopatia, presopunctura şi fitoterapia. Nu se vor uita nici preparatele antiartrozice, gelurile şi medicamentele antiinflamatorii, antialgice, miorelaxante care pot fi administrate cu risc minim pentru sănătatea organismului uman.

Dr. Georgiana Tache
Medic primar recuperare medicala
Doctor in stiinte medicale
0723 626 289

Un comentariu:

sabadac spunea...

Sunt o persoana lipsita de importanta sociala ,dar am pret inaintea lui Dumnezeu Iehova, prin Domnul Iesus Hristos , prin Duhul Sfant , si nu numai eu. In cuvantul Sau din Evanghelia dupa Ioan la cap.3.16 Domnul Iesus Hristos spune ; Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Poate opinia mea va fi citita si poate cei ce o vor citi isi vor abate gandurila pentru o clipa ,intr-un mod meditativ, responsabil si motivat, la planul oe care il are Domnul Dumnezeu cu ei, cu cei dragi lor si cu intreaga omenire. Si la modul in care isi vor petrece vesnicia . Doamna Doctor este laudabil si de apreciat gestul pe care il faceti fata de pacientii dumneavoastra si fata de oamenii care se confrunta cu astfel de probleme de sanatate. Pe aceasta cale pot informa cititorii si mai ales pe cei cu dureri de spate ca solutia propusa de Doamna Doctor Georgiana da randament numai si numai cu credinta in Dumnezeu .