luni, 18 octombrie 2010

S-a lansat noul site www.saptamanamedicala.ro


wwww.saptamanamedicala.ro


După 5 ani de apariţie neîntreruptă,



Săptămâna Medicală este acum şi pe net!




Fără să-şi diminueze sau schimbe ceva în sistemul de distribuţie, orientat către farmacii, unităţi medicale private şi spitale de stat, publicaţia iese de luna aceasta şi pe net. Aceasta va însemna un plus de cititori şi toate avantajele aduse de sistemul de publicaţie online.



În cei 5 ani de apariţie au scris în revistă peste 200 de medici de diferite specialităţi, mulţi apărând cu articole aproape fără întrerupere. Subiectele abordate nu sunt „impuse”, sunt cele despre care ei înşişi au constatat la cabinet necesitatea unei mai bune informări a pacienţilor. Acum, fiind încărcate pe site-ul revistei, toate articolele fiecărui autor pot fi citite in ordinea apariţiei şi, la fel de important, pe acelaşi subiect medical pot fi selectate toate articolele apărute în revistă.



Deci, selecţia articolelor poate fi făcută după număr ediţie, rubrică, autor sau cuvânt cheie după care se dă căutare, care poate fi un termen medical, o specialitate medicală, nume de unitate medicală sau chiar strada pe care se găseşte aceasta.



Aplicaţia de altfel permite o rapidă şi fină selecţie pentru obţinerea unui grupaj de medici sau unităţi medicale după criterii diferite: judeţ, localitate, tip unitate, specialitate medicală, grad profesional, ştiinţific, didactic sau de cercetare medicală.



Promitem că având acum un instrument atât de performant, mai departe şi conţinutul site-ului va fi permanent îmbogăţit şi actualizat. Sperăm ca acesta să fie de real folos atât personalului medical din Bucureşti şi din ţară cât şi mai ales publicului larg, interesat de informaţie şi consiliere medicală de calitate, veridică, credibilă, din cele mai competente surse, înaintea vizitei propriuzise la medic, pentru care revista militează permanent.



Redacţia Săptămâna Medicală




luni, 11 octombrie 2010

Studiul SHIFT: Ivrabadina scade cu 26% mortalitatea în randul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă


Boala coronariană ischemică, cunoscută şi cu denumirea de cardiopatie ischemică, este cea mai comună manifestare a bolilor cardiovasculare, fiind şi principala cauză de mortalitate din lume.




Insuficienţa cardiacă cronică este ultimul stadiu al bolii coronariene şi reprezintă o problemă majoră de sănătate la nivel mondial deoarece afectează aproximativ 300 milioane de pacienţi în lume, din care 15 milioane de pacienţi în Europa, respectiv 1 milion de pacienţi în România.




”Insuficienţa cardiacă este un sindrom cu o mare extindere în populaţia României unde prevalenţa insuficienţei cardiace arondată medicului de familie este de 4% din populaţia totală. În fiecare an apar aproximativ 200.000 cazuri noi” a declarat în cadrul conferinţei de presă ocazionată de anunţarea rezultatelor studiului Shift, Prof. Cezar Macarie, Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C. C. Iliescu” din Bucureşti.




Insuficienţa cardiacă cronică reprezinta o povară economică majoră datorită asistenţei medicale necesare, cu mai mult de 10% din spitalizările anuale, iar jumătate din pacienţii cu insuficienţă cardiacă mor în 4 ani. Ratele de supravieţuire pentru insuficienţa cardiacă cronică sunt similare cu cele ale cancerului de colon şi mai rele decat ale cancerului de sân sau de prostată.




Termenul de insuficienţă cardiacă se poate traduce prin diminuarea capacităţii inimii de a pompa în mod eficient sângele în organism şi de a menţine o circulaţie suficientă pentru a satisface nevoile organismului.




Pe lângă factorii de risc deja bine cunoscuţi (procesul normal de îmbătrânire, fumatul, diabetul zaharat, obezitatea, colesterolul crescut, sedentarismul şi hipertensiunea arterială), studii recente au demonstrat că frecvenţa cardiacă (numărul de bătăi ale inimii pe minut) influenţează de asemenea riscul de evenimente coronariene. În populaţia generală, creşterea mortalităţii cardiovasculare este direct proporţională cu creşterea frecvenţei cardiace peste 60 bpm. O frecvenţă cardiacă peste 70 bpm duce la o rată a decesului de peste 35% din totalul bolilor cardiovasculare. Tratamentele actuale au scăzut mortalitatea şi morbiditatea în rândul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă cronică, insă pe lângă scăderea frecvenţei cardiace, mai apar şi alte efecte cum ar fi scăderea puterii de contractare a inimii, scăderea nedorită a tensiunii arteriale, oboseala.




Laboratoarele Servier au descoperit că substanţa activă Ivabradină (componentă a medicamentului Corlentor®), utilizată în prezent la pacienţii cu angină pectorală deoarece ameliorează simptomele şi ischemia miocardică, reduce selectiv şi specific şi frecvenţa cardiacă.




Pentru a dovedii acest lucru, compania farmaceutică Servier Pharma a derulat studiul SHIFT, studiu ce a înrolat peste 6500 pacienţi din 37 de ţări, cu insuficienţă cardiacă moderat-severă şi frecvenţă cardiacă de repaus peste 70 bpm. Durata medie de urmărire a fost de 23 de luni.




Din România au participat 600 de pacienţi din 36 de spitale judeţene din ţară. "Raportat la populaţia ţării, România a dat cel mai mare număr de pacienţi pentru acest studiu. Criteriile de selecţie a pacienţilor au fost tratamentul optimal, frecevenţa mai mare de 70 de batăi pe minut. Pe tot parcursul studiului, procentul pacienţilor trataţi cu betablocante a fost de 89%. În România, pacienţii erau mai bine trataţi. Medicamentaţia care prelungeste viaţa a fost mai mult utilizată în România decât în alte ţări incluse în studiu", a declarat Prof. Dr. Dan Dominic Ionescu, coordonatorul studiului Shift în România.





Rezultatele studiului Shift, prezentate şi în cadrul Congresului Naţional de Cardiologie de la Sinaia (7-10 octombrie 2010), au arătat că tratamentul cu ivabradină reduce obiectivul primar, compus din deces de cauză cardiovasculară sau spitalizare pentru agravarea insuficienţei cardiace cu 18%. Ivabradina a redus, de asemenea, riscul de deces datorat insuficienţei cardiace cu peste un sfert (26%) şi riscul de spitalizare din cauza agravării insuficienţei cardiace cu aceeaşi valoare (26%). Aceste beneficii au fost evidente după doar trei luni de tratament cu ivabradină, cu toate că pacienţii primeau deja tratament optim conform ghidurilor. De asemenea, studiul a confirmat faptul că tratamentul cu ivabradină are un profil de tolerabilitate bună la aceşti pacienţi.




”Studiul Shift nu a vrut să facă diferenţa între betablocante şi Ivrabadină. Am aşteptat mulţi ani pentru acest studiu al cărui obiectiv principal a fost reducerea spitalizării pentru pacienţii cu acest tip de boală cardiacă. În mod normal, aceşti bolnavi se întorc în spital o dată la trei luni şi asta din cauza problemelor cauzate de frecvenţa cardiacă mai mare de 70 de bătăi pe minut", a menţionat Prof. Michel Komajda, coordonatorul studiului european şi Preşedintele Societăţii Europene de Cardiologie.





miercuri, 22 septembrie 2010

Duminică 26 septembrie sărbatorim ziua Mondială a Inimii



De ziua Mondială a Inimii Fundaţia Română a Inimii împreună ‏‏cu Societatea Română de Cardiologie vă recomandă să vă optimizaţi stilul de viaţă.



Fundaţia Română a Inimii (FRI) este înfiinţată de Societatea Română de Cardiologie (SRC) pentru ‏implementarea strategiei naţionale în domeniul prevenţiei bolilor cardiovasculare şi pentru susţinerea campaniilor iniţiate de Societatea Română de Cardiologie.


Misiunea Fundaţiei Române a Inimii este aceea de a schimba stilul de viaţă a populaţiei României într-un stil de viaţă sănătos.



Bolile cardiovasculare pot fi prevenite!



Optimizând Stilul de Viaţă (în principal alimentaţie echilibrată, activitate fizică zilnică, fără fumat şi odihnă adecvată) putem preveni nu doar peste 80% din bolile cardiovasculare determinate de ateroscleroză dar şi peste 70% din cancere şi 90% din cazurile de diabet zaharat.



SRC şi FRI au iniţiat şi promovează programe şi campanii care abordează toate cele 3 componente ale prevenţiei cardiovasculare:


1. Programul naţional de tratament invaziv al Infarctului Miocardic Acut (prevenţie secundară)


2. Programul de prevenţie cardiovasculară al Ministerului Sănătăţ‏ii (prevenţia riscului înalt)


3. Campania “Avem grijă de inima ta!” (prevenţia populaţională)



În cadrul campaniei “Avem grija de inima ta”,‏ FRI cu sprijinul partenerilor săi, organizează sărbătorirea Zilei Mondiale a Inimii, duminica 26 septembrie 2010, începând cu ora 10.00, prin acţiuni de promovare şi de evaluare a sănăt‏ăţii


cardiovasculare prin optimizarea stilului de viaţă



În Bucureşti- Piaţa Constituţiei şi Parcul Herăstrău -Esplanada Expoflora, Timişoara-Piaţa Unirii şi Iaşi- Parcul Copou, medicii cardiologi vor identifica riscul bolilor cardiovasculare si vor recomanda alternative de mişcare fizică.


Fiecare persoana ce ajunge la standurile special amenajate îşi poate evalua: riscul cardiovascular, tensiunea arterială şi indicele de masă corporală. În plus, toate persoanele monitorizate au posibilitatea de a obţine analize şi consultaţii gratuite oferite ‏de partenerii evenimentului


.


www.romanianheart.ro www.cardioportal.ro



Centrul Medical Unirea va fuziona cu Euroclinic




CMU va fuziona cu Euroclinic pentru a deveni cel mai complex furnizor de servicii medicale private din România




Eureko semnează acordul de vânzare a pachetului de acţiuni Euroclinic Hospital&Medical Centers către CENTRUL MEDICAL UNIREA (CMU). Finalizarea tranzacţiei face obiectul aprobării de către autorităţile competente.


CENTRUL MEDICAL UNIREA (CMU) va fuziona cu Euroclinic pentru a crea cel mai complex furnizor de servicii medicale private din România


Clienţii Eureko care deţin asigurare de sănătate vor beneficia de servicii medicale extinse



Abonaţii şi pacienţii CMU şi Euroclinic, precum şi clientii Eureko care deţin asigurări de sănătate, vor avea acces la: cea mai puternică echipă de medici specialişti, cele mai complexe servicii medicale, cea mai performantă aparatură, precum şi la cea mai extinsă şi accesibilă reţea de servicii medicale private din România.


Bucureşti, 20 septembrie 2010 - CMU, operatorul de servicii medicale private cu cea mai mare acoperire din ţară, anunţă preluarea Euroclinic. Concret, Euroclinic înseamnă: primul spital privat din România, servicii medicale de ambulatoriu livrate în cele trei policlinici din Bucureşti şi în spital, un laborator clinic şi abonamente medicale pentru companii. Abonaţii şi pacienţii CMU şi EUROCLINIC vor avea la dispoziţie o echipă formată din peste 1000 de medici permanenţi şi colaboratori în cele trei spitale şi peste 23 de policlinici. Sunt 26 de instituţii medicale private, prezente în Bucureşti şi în ţară, care au o capacitate de: 150 de paturi, 10 săli de operaţie, naştere şi travaliu şi peste 60 de specialităţi.



Printre cele mai importante sunt: chirurgia pelvică reconstructivă, chirurgia hepatică, neurochirurgia, chirurgia vasculară, chirurgia bariatrică, radiologie şi imagistica medicală, oncologie şi nu numai. Aproximativ 2500 de copii vor fi aduşi pe lume, în fiecare an, în cele două maternităţi, Euroclinic şi Regina Maria, sub îndrumarea echipei de peste 100 de specialişti în obstetrică-ginecologie.



“Între CMU şi Euroclinic există o relaţie de compatibilitate foarte puternică, la nivel profesional şi uman. Euroclinic este primul spital privat din România şi de multe ori a făcut avangarda în gestionarea unor cazuri complexe. Există la Euroclinic o echipă de profesionişti remarcabili şi medici de renume pe care ne bazăm pentru a dezvolta următoarele spitale pe care le avem în planul strategic. Vreau să asigur toţi medicii din CMU şi Euroclinic că această fuziune va însemna noi nişe medicale, o dezvoltare fără precedent în România a activităţii spitaliceşti private” a declarat Wargha Enayati, Director General Centrul Medical Unirea. "Am un mesaj special pentru pacienţii CMU şi Euroclinic, pe care îi asigur că împreună vom avea o deschidere mai mare faţă de nevoile lor medicale, un plus de performanţă în calitatea actului medical şi tehnologia folosită, rămânând până la capăt fideli crezului nostru: "serviciu cu suflet". Pentru mine este o bucurie şi o împlinire să pot contribui şi prin acest pas la dezvoltarea serviciilor medicale în România, ţara care a devenit casa mea.", a adăugat Wargha Enayati, Director General CMU.



„Euroclinic activează de aproape cinci ani pe piaţa serviciilor medicale private din România. Suntem primul spital privat care „a îndrăznit” să îşi asume rolul de a o lua de la zero pe o piaţă practic fără experienţă anterioara în astfel de servicii. Şi am reuşit în fiecare an să fim mai buni, să creştem şi să oferim mai mult şi întotdeauna diferit. Am ales acum să ne unim forţele cu CMU mizând pe calitatea sa majoră, reţeaua puternică şi accesibilă de clinici, împreună cu echipa de medici profesionişti. Din toate punctele de vedere, aceasta fuziune reprezintă o oportunitate deosebită de extindere a posibilităţilor sistemului privat din România”, a declarat Cătălin Andrew Popa, Director General Euroclinic.



Fuziunea CMU – Euroclinic va însemna şi o extindere a serviciilor medicale oferite clienţilor Eureko începând cu 2011.


„Pentru Eureko, Asigurările de Sănătate rămân o parte esenţială în strategia de creştere în România. Prin acest parteneriat, clienţii Eureko vor beneficia de o reţea mai extinsă de furnizori de servicii medicale prin adăugarea reţelei CMU la cea deja existentă, de 250 de furnizori”, a declarat Frans Van der Ent, Country Manager Eureko.


Fuziunea va însemna o reţea de spitale şi de policlinici cu coordonare unică, bazată pe o echipă CMU-Euroclinic puternică care va realiza proiecte ambiţioase în următoarea perioadă. Pe termen lung, CMU va extinde acoperirea de servicii pentru arondaţi, atât din punctul de vedere al numărului de unităţi, cât şi prin diversitatea serviciilor oferite.



marți, 7 septembrie 2010

Procter&Gamble lansează a treia ediţie a campaniei „Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri”

Compania Procter&Gamble lansează a treia ediţie a campaniei „Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri”. Ediţia din acest an îşi propune să ajute copiii născuţi prematur, prin donarea de echipamente de ultimă generaţie care folosesc sistemul de ventilaţie cu frecvenţă înaltă oscilatorie (HFOV). Acest sistem de ventilaţie, care nu există în prezent în maternităţile din România, reduce complicaţiile cauzate de prematuritate şi poate creşte rata de supravieţuire a copiilor născuţi prematur.

Campania “Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri” se va derula în perioada 1 septembrie – 30 noiembrie 2010 şi are ca obiective echiparea a 11 maternităţi cu 14 sisteme de ventilaţie cu frecvenţă înaltă oscilatorie, precum şi educarea publicului în privinţa prematurităţii.

Cele 11 maternităţi incluse în program tratează un număr mare de copii prematuri şi acoperă întregul teritoriu al Romaniei: Bucureşti (Cantacuzino, Giuleşti, Municipal, Polizu), Cluj (Clinicile de Obstetrică şi Ginecologie 1 şi 2), Iaşi, Oradea, Sibiu, Timişoara şi Târgu-Mureş. Site-ul www.sansalaviata.ro va oferi informaţii despre naşterile premature şi posibilităţile de prevenire a acestora, despre complicaţiile pe care le pot dezvolta copiii născuţi prematur, precum şi sfaturi pentru îngrijirea acestor copii.
Procter&Gamble a donat in avans cate un sistem de ventilaţie cu frecvenţă înaltă oscilatorie

sectiilor de neonatologie din cadrul spitalelor Cantacuzino si Municipal, din Bucuresti.

„Procter&Gamble se implică activ în viaţa comunităţilor în care compania activează, prin programe investiţionale directe şi socio-educative. Ediţia din acest an a campaniei „Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri” are drept scop salvarea unui număr cât mai mare de copii născuţi prematur în România. Acest lucru se va realiza printr o campanie de informare a părinţilor şi a specialiştilor, precum şi prin sprijinirea dotării a 11 maternităţi care îngrijesc anual peste 4.000 de copii născuţi prematur. Sperăm că valoarea totală a donaţiei la sfârşitul campaniei, să fie de minim 1.3 milioane de RON”, a declarat Sotirios Marinidis, Director General Procter&Gamble România.

În România, în fiecare an, se înregistrează peste 20.000 de copii nascuţi prematur şi nou-născuţi cu greutate mică la naştere. Prematuritatea şi complicaţiile sale sunt responsabile de mai mult de jumătate din decesele neonatale, reprezentând una din principalele cauze de mortalitate neonatală din ţara noastră. Cea mai frecventă cauză de mortalitate determinată de prematuritate este sindromul de detresă respiratorie (RDS). Acesta impune folosirea unui sistem de ventilaţie artificială. Unul dintre cele mai avansate sisteme de ventilare este cel de înaltă frecvenţă care ajută copiii născuţi prematur să supravieţuiască şi, în plus, reduce aparţia handicapurilor psiho-motorii asociate cu prematuritatea.

Ventilaţia cu frecvenţă înaltă foloseşte frecvenţe respiratorii care depăşesc frecvenţa respiratorie normală şi se adresează în special prematurilor născuţi înainte de 32 de săptămâni. În 2009, în Romania s-au înregistrat 2.576 de copii care au avut la naştere o vârstă de gestaţie mai mică de 32 de săptămâni (1% din totalul nou-născuţilor vii). Ventilaţia de înaltă frecvenţă ajută la reducerea complicaţiilor şi creşte rata de supravieţuire. În acest moment, nici o maternitate din ţară nu are în dotare un astfel de echipament.

“Sperăm ca indicatorul de mortalitate să fie semnificativ redus pentru toate categoriile de prematuri, dar în special pentru cei cu vârsta de gestaţie mai mică de 30 de săptămâni, unde avem cea mai mare rată de mortalitate. Prin utilizarea ventilatoarelor de înaltă frecvenţă creşte şansa de supravieţuire a copiilor născuţi prematur şi, de asemenea, scad complicaţiile asociate cu prematuritatea – în special handicapul pulmonar. Acest tip de ventilaţie permite utilizarea de presiuni mai mici de ventilaţie şi o durată de ventilaţie mai redusă, ceea ce, pe termen lung, determină o patologie pulmonară mai puţin severă, atât din punct de vedere al gravităţii, cât şi din punct de vedere al incidenţei. Prin utilizarea acestor echipamente ne propunem să creştem rata supravieţuirii cu 0,5 – 1 %/an şi să reducem rata complicaţiilor asociate ventilaţiei convenţionale”, declară Prof. Dr. Silvia Stoicescu, Preşedinta Asociaţiei de Neonatologie din România.

Despre campania “Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri”


Ediţia din 2008 a campaniei “Şansă la viaţă, şansă la noi amintiri” a contribuit la dotarea celui de-al doilea bloc operator la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu-Mureş (IBCvT) şi la specializarea în cardiologie intervenţională, în Elveţia, a unui medic de la IBCvT. Valoarea totală a fondurilor donate în cadrul campaniei a depăşit 1,2 milioane de RON.

Ediţia din 2009 a urmărit sprijinirea înfiinţării celei de-a doua secţii de chirurgie cardio-vasculară pediatrică din ţară, în cadrul Spitalului de Urgenţă pentru Copii „Marie S. Curie” din Bucureşti. Valoarea donaţiei în cadrul campaniei a fost de 1,2 milioane de RON, sumă folosită pentru achiziţionarea de echipamente de chirurgie cardio-vasculară şi anestezie-terapie intensivă.

Produsele Procter&Gamble participante la ediţia din 2010 a campaniei sunt: Ariel, Bonux, Tide, Lenor, Mr Proper, Fairy, Wash&Go, Head&Shoulders, Pantene, Pampers, Always şi Blend-a-Med. Toate produsele participante vor fi marcate corespunzător în magazine cu însemnele campaniei. Parte din încasările obţinute prin vânzarea acestor mărci în perioada campaniei vor fi alocate achiziţionării de sisteme de ventilaţie cu frecvenţă înaltă oscilatorie.

Protest APMGR la adresa campaniilor media contra genericelor

APMGR (Asociatia Producatorilor de Medicamente Generice din Romania) adreseaza un protest vehement la adresa campaniei mediatice de discreditare a medicamentelor generice. Prezentarea trunchiata a adevarului si manipularea bunei credinte a opiniei publice nu fac decat sa aduca deservicii pacientilor si sa ii dezinformeze cu privire la drepturile si posibilitatile lor, sa creeze panica si sa comute atentia de la problemele reale si grave ale sistemului sanitar. Discreditarea afecteaza in egala masura sansele de evolutie a investitorilor industriali din Romania, de fapt o practica anti-concurentiala abil condusa.

Problema reala a sanatatii este finantarea insuficienta si lipsa de transparenta si predictibilitate. O cheltuiala medie cu medicamentele de 45 de euro per pacient arunca Romania in randul tarilor din lumea a treia si pericliteaza chiar viata cetatenilor sai. Micsorarea in continuare a sustinerii financiare din partea statului acordata sanatatii, atrage dupa sine riscuri structurale majore care pot conduce la implozia intregului sistem cu consecinte incalculabile in plan uman si economic.

Adevarul eludat cu buna stiinta este acela ca nu este eficient economic, nici pentru pacienti, nici pentru bugetul alocat sanatatii, sa se plateasca de pana la sapte ori mai mult pentru a se obtine acelasi efect terapeutic. Incercarea de a induce opiniei publice ideea ca medicamentele originale nu au, in general, echivalent in industria de generice, este cel putin tendentioasa. Astfel de cazuri au titlu de exceptie, nefiind nici pe departe o regula generala. Medicamentele generice au fost si vor ramane o alternativa viabila pentru majoritatea claselor terapeutice. Exista acoperire corespunzatoare cu medicamente generice pentru toate ariile terapeutice, iar incercarea de a panica populatia din cauza ca nu va mai putea sa se trateze este falsa.
In prezent, medicamentele generice sunt incluse cu succes in protocoalele terapeutice utilizate la nivel international, inclusiv in cazul unor boli cronice grave. Totodata, medicamentele generice au o pondere de aproape 70% din piata romaneasca. Sapte din 10 cutii sunt prescrise din randul medicamentelor generice, ceea ce demonstreaza ca medicii si farmacistii recunosc efectele terapeutice ale genericelor.

Grupa Terapeutica Ponderea in volum in Rx (%)
C - Sistem cardiovascular 62.60%
A - Tub digestiv şi metabolism 65.30%
N - Sistem nervos central 59.70%
J - Anti-infecţioase sistemice 77.50%
L - Antineoplazice şi imunomodulatoare 47.10%


In perioada imediat urmatoare se astepta intrarea in uz a inca cel putin 15 molecule generice, la preturi accesibile, ceea ce va scadea co-plata pacientilor. Acolo unde medicamentul original nu are un corespondent generic, se va compensa in continuare medicamentul original.

Medicamentele nu sunt bunuri de larg consum “vechi”, care sa se deprecieze moral din cauza datei la care au fost descoperite si folosite initial. Astfel, din cele peste 1000 de molecule utilizate in Romania in practica medicala, peste 500 sunt medicamente generice folosite cu succes de peste 25 de ani. Medicamente salvatoare de vieti precum adrenalina, vitamina K, anticoagulantele, antialgicele majore si solutiile hemodinamice sunt utilizate in terapie de peste 40 de ani, avand acelasi efect salvator ca si in prima zi. Aceasta se datoreaza in primul rand eficacitatii, sigurantei in administrare data de efectele secundare limitate, si in unele cazuri, pentru ca nu au fost descoperite terapii superioare care sa le inlocuiasca.
Membrii APMGR care desfac medicamente generice sunt companii internationale de prima marime, care se aliniaza unor standarde de calitate exigente si care in majoritate au in portofoliu si produse originale. Pe langa punerea pe piata a unor medicamente utilizate cu succes in practica de peste 25 de ani, membrii APMGR au lansat in ultimii 5 ani peste 100 de molecule iesite de sub patent, la preturi extrem de accesibile. Exportul genericelor produse in Romania in peste 65 de state, denota si in plan international calitatea acestora si confirma optiunea specialistilor romani in utilizarea lor.

Pretul medicamentelor generice este reglementat in Romania, ca in majoritatea tarilor europene, iar aceasta este impus de catre autoritati dupa o formula de calcul ce nu poate sa depaseasca 65% din pretul produsului inovator. De aceea, utilizarea termenului de “ieftin” in sens peiorativ, care indica ceva de proasta calitate, este doar o alta incercare de a manipula opinia publica.

In mod normal medicul curant si farmacistul trebuie sa aduca la cunostinta pacientului optiunile pe care acesta le are, iar pacientul are dreptul sa solicite sa fie informat corect asupra tuturor alternativelor ce ii sunt disponibile. In majoritatea cazurilor exista tratamente la fel de eficace, dar mai accesibile. Acolo unde nu exista un echivalent generic, se va compensa in continuare originalul utilizat si pana acum.

APMGR nu incurajeaza sacrificarea interesului pacientilor si a dreptului acestora de a alege in cunostinta de cauza. Luand doar cazul bolilor cardiovasculare, exista echivalente generice cu aceleasi efecte terapeutice, iar acestea vor fi compensate. In primele sase luni ale anului dintre cele 96 de molecule ce tratau boli cardiovasculare, 65 de molecule si combinatii ale acestora erau generice. Faptul ca se incearca manipularea opiniei publice din interese pur comerciale este de natura sa submineze insesi drepturile pacientilor. APMGR promoveaza accesul tuturor cetatenilor care au nevoie de ingrijire medicala si atrage in mod responsabil atentia asupra nevoii de sustinere financiara a sistemului de sanatate. Companiile care compun APMGR crediteaza in momentul de fata sistemul de sanatate din Romania cu peste 1,5 miliarde lei si sustin termene de plata de aproape 300 de zile.

APMGR recunoaste si respecta dreptul specialistilor din sanatate - medici si farmacisti - in prescrierea medicamentelor pe care le considera cele mai potrivite pentru starea de sanatate a pacientilor, iar faptul ca acestia au recomandat si pana in prezent in cea mai mare proportie medicamente generice, denota increderea si experienta benefica pe care specialistii o au fata de terapiile de larga accesibilitate.


Președinte APMGR,
Dragoș Damian

miercuri, 25 august 2010

Maternitatea CMU “Regina Maria” sărbătoreşte 1000 de naşteri




La Maternitatea CMU “Regina Maria” s-a născut ieri, 24 august, la ora 13.45, cel de-al 1000–lea bebeluş. Agnes Maria s-a născut prin cezariană şi a avut la naştere 3240 de grame şi 51 de centimetri, fiind o fetiţă sănătoasă şi fericită. Maternitatea CMU “Regina Maria” şi-a început activitatea în decembrie 2008 când a venit pe lume primul bebeluş născut la CMU, baieţelul Saşha. Din acel moment începe povestea de succes a maternităţii CMU „Regina Maria”.



Suntem mândri că am reuşit într-un timp atăt de scurt să construim încredere. Am dovedit prin profesionalism, grijă şi respect că putem să redefinim conceptul de naştere în general. O echipă devotată de profesionisti dovedeste zilnic că se poate şi altfel. Felicităm întregul personal medical, de îngrijire şi administrativ care a făcut din Maternitatea CMU Regina Maria o unitate de excelenţă în domeniu. Suntem în căutarea unei infrastructuri mai aproape de ideea de perfect mai ales în ceea ce priveşte îngrijirea pacientelor cu patologie asociată, dar şi a copiilor prematuri”, a declarat Iosif Niculescu, director medical CMU „Regina Maria”.



De aproape 2 ani, Maternitatea CMU “Regina Maria” reprezinta un loc în care mămicile vin cu încredere. Ele ştiu ca aici întreaga echipă medicală le asigură toate conditiile medicale dar şi confortul necesar pentru ca atât ele, cât şi copiii lor să fie în siguranţă.



Maternitatea CMU Regina Maria este o dovada vie a modului cum poţi face din orice eveniment medical unul de succes. Au fost 2 ani în care am realizat în maternitatea noastră intervenţii complexe, reuşind să construim, în acelaşi timp, o echipă unită, pregătită să facă şi alte familii din România fericite”, a declarat Cristian Popescu, director spitale Centrul Medical Unirea.