marți, 11 mai 2010

Bărbaţii fumează de două ori mai mult decât femeile


Un barbat fumează, în medie, cât două femei, conform rezultatelor Eurobarometer Report realizat de către Comisia Europeana. Acelaşi studiu indică faptul că, în România, peste o treime din bărbaţii români sunt fumători (37,6%), pe când doar 12,5% dintre femeile românce fumează.

Pe de altă parte, specialiştii atenţionează că dependenţa de tutun la femei este mai puternică decât la bărbaţi. Astfel, conform cercetărilor realizate de către Universitatea de Medicină din Hong Kong, femeile renunţă mai greu la fumat decât barbaţii. Dificultatea se datorează faptului că femeile apelează la ţigară în momente încordate când aceasta este transformată, la nivel psihic, într-un sprijin pentru depăşirea stresului şi a depresiei.

Este dovedit că incidenţa cazurilor de fumat este mai mare în rândurile bărbaţilor, iar România nu face excepţie. Totuşi, femeile renunţă mai greu la acest obicei din motive de ordin emoţional. În special femeile tinere sunt cele mai afectate de acest viciu. Ajutorul de specialitate din partea unui medic este absolut necesar în cazul renunţării la fumat”, a declarat Prof. Dr. Dumitru Mihaltan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie şi a RPFR - Reţeaua pentru Prevenirea Fumatului în România.

Mai mult, studiile de profil, realizate în ultimii 20 de ani, arată că femeile fumătoare sunt mai vulnerabile în faţa cancerului şi a bolilor respiratorii decât bărbaţii fumatori. De asemenea, conform Eurobarometer Report, moartea cauzată de fumat poate fi evitată daca se iau măsuri eficiente din timp.

Raportul mai arată şi faptul că în Europa, Grecia ocupă primul loc ca procentaj de fumători – 42%, pe cănd în România, 36% din populaţie este fumătoare.

Niciun comentariu: