marți, 26 mai 2009

Vederea dublă la vârsta copilăriei

Vederea dublă sau, în termeni medicali, diplopia, este consecinţa pierderii paralelismului axelor vizuale ale celor doi ochi, fenomen posibil în circumstanţe extrem de variate. Prin pierderea paralelismului axelor vizuale, imaginile furnizate centrului vizual occipital de către cei doi ochi nu se mai suprapun conform corespondenţei retiniene fiziologice şi apare un decalaj, care va fi perceput sub forma a două imagini distincte, mai mult sau mai puţin distantaţe. Lucru extrem de prompt sesizat de adulţi, diplopia la copil are anumite particularităţi legate de plasticitatea circuitelor de transmisie neuronală incomplet dezvoltate până în jurul vârstei de 7 ani.
Adeseori părinţii sau medicul pediatru sesizează de la naştere o deviere a globilor oculari, de cele mai multe ori de tip strabism convergent. În aceste cazuri fie că este vorba de vicii de refracţie mari, fie că este vorba de paralizii oculomotorii congenitale, ca urmare a unei suferinţe fetale intrauterine sau în momentul naşterii. În aceste situaţii copilul nu va avea diplopie, întrucât creierul, fără o memorie anterioară comparativă, va integra informaţiile ce vin de la cei doi ochi într-o imagine satisfăcătoare, chiar dacă nu se respectă corespondenţa retiniană fiziologică.
La un copil dezvoltat normal sub toate aspectele, inclusiv ocular, se poate observa după vârsta de 3 ani, apariţia devierii unuia dintre ochi către interior mai frecvent, în special în perioadele de oboseală. Deşi sesizabilă această lipsă de paralelism al ochilor nu se soldează cu vedere dublă, întrucât este vorba de strabisme acomodative, a căror ameliorare se obţine prin prescrierea şi portul unei corecţii optice corespunzătoare, iar în cazurile care o impun prin intervenţie chirurgicală.
Deviaţii convergente ale ochilor se constată la copiii cu probleme neurologice, de tipul hidrocefaliei şi/sau tumorilor de fosă craniană posterioară, apărute după vârsta de 3-4 ani, ca urmare a paraliziilor uni sau bilaterale de nervi cranieni oculomotori sau prin afectarea centrilor supranucleari de coordonare a vederii binoculare. Copiii nu sesizează vederea dublă decât pentru o scurtă perioadă, după care prin plasticitatea circuitelor neuronale se acomodează la deviaţie şi adoptă rotiri compensatorii ale capului sau gâtului în direcţia în care se ameliorează diplopia. Astfel putem sesiza poziţii vicioase ale capului şi gâtului copilului, şi mai puţin devierea ochilor, care redevine evidentă prin abordarea unei poziţii drepte.
După traumatisme cranio-cerebrale cu sau fără fracturi craniene se pot diagnostica paralizii oculomtorii şi apariţia vederii duble la copiii cu vârste cuprinse între 3 şi 7 ani, care până la momentul accidentului nu aveau probleme de ortopozitie a globilor oculari. Din fericire diplopia în aceste cazuri este de scurtă durată, odată cu recuperarea neurologică posttraumatică copilul revenind la o poziţie normală a celor doi ochi.
Dezvoltarea unei tumori în interiorul orbitei determină o deviere lent progresivă a globului ocular în direcţie opusă localizării procesului patologic. În această circumstanţă copilul, cu vârsta de cel puţin 7 ani, sesizează vedere dublă, în funcţie de ritmul în care s-a dezvoltat leziunea ocupatoare de spaţiu şi de prezenţa sau absenţa ptozei pleoapei superioare. Pleoapa superioară căzută va anula perceperea diplopiei chiar dacă deviaţia este semnificativă, ochiul sănătos rămânând singurul care să privească şi să realizeze orientarea în spaţiu.
Observându-ne la timp copiii îi putem ajuta să privească cu amandoi ochii în mod armonios tot ce ne înconjoară, evitând reprosurile sau frustrările de mai târziu.

LIGIA ONISIM
Medic primar oftalmolog
Doctor in stiinte medicale
Spitalul Clinic de Urgenta “Bagdasar-Arseni”
Bucuresti

Un comentariu:

ion ale spunea...

buna ziua, fiul meu de 6 ani in timpul unei raceli la plamani, a suferit o pierdere de echilibru pt 3 ore și avea vederea dubla. doctorii nu ne-au putut spune din ce cauza ar fi