URTICARIA CRONICĂ O MALADIE NEGLIJABILĂ .... SAU NU?

Privită sub aspectul tabloului clinic, urticaria cronică pare o boală superficială, uşor de recunoscut prin simptomatologia sa simplă şi foarte caracteristică: papule eritematoase pruriginoase tranzitorii, dar cu recurenţă zilnică sau la interval de câteva zile, pe o perioadă de cel puţin 6 săptămâni.
De asemenea, boala nu pune în pericol viaţa pacienţilor, cu excepţia cazurilor rare în care este însoţită de forme severe de angioedem. Implicaţiile urticariei cronice se extind însă mult peste această aparentă superficialitate.
Pentru medic, o problemă majoră o reprezintă identificarea factorilor etiologici.
Ghidurile diagnostice în urticarie agreează astăzi în unanimitate faptul că alergia IgE mediată este rareori elementul cauzal. Alergia alimentară, în particular, poate fi exclusă dacă simptomele apar la mai mult de 1-2 ore de la administrarea alimentului suspectat.
Prin contrast, dovezi substanţiale arată că până la 50% dintre pacienţi prezintă autoanticorpi îndreptaţi împotriva receptorului pt IgE (FcεRI) sau a IgE de pe suprafaţa mastocitului şi bazofilului, care pot declanşa eliberarea de histamină din aceste celule. Urticaria autoimună se caracterizează printr-o evoluţie severă, prelungită, şi un răspuns dificil la tratament.
Unii dintre pacienţii cu urticarie asociază tiroidita autoimună cu titruri crescute de anticorpi antitireoglobulină şi/sau anticorpi antimicrozomali. Tratamentul disfuncţiei tiroidiene la pacienţii cu hipo/hipertiroidism se poate însoţi cu o ameliorare a simptomelor urticariene.
Infecţiile cronice reprezintă un factor etiologic controversat. Explicaţia patogenetică a corelaţiei dintre infecţie şi urticarie constă în abilitatea unor factori inflamatori activaţi în cursul infecţiei (componenta C5a a complementului, citochine şi chemokine) de a degranula mastocitul cutanat într-o manieră IgE independentă.
Investigaţii direcţionate pentru identificarea unor infecţii bacteriene (sinuzită, infecţii dentare sau urinare cronice etc), virale (hepatită cronică virală, virus Epstein-Barr) sunt recomandate doar la pacienţii cu forme severe şi prelungite de boală, în absenţa altor factori declanşatori.
Privită prin ochii pacienţilor, urticaria este o boală cu impact profund asupra calităţii vieţii. Pacienţii cu urticarie cronică experimentează acelaşi grad de afectare emoţională şi sentiment de izolare socială ca şi pacienţii cu cardiopatie ischemică în aşteptarea unui triplu by-pass coronarian. Ca urmare, peste 75% dintre pacienţi se confruntă cu o alterare moderat-severă a calităţii vieţii la nivel fizic şi socioemoţional. Explicaţia constă în asocierea pruritului - unul dintre simptomele cu pragul de toleranţă cel mai scăzut - cu afectarea pielii – organ cu rol major în viaţa relaţională. Pruritul cauzează tulburări cantitative şi calitative ale somnului, dar şi iritabilitate, anxietate şi capacitate redusă de atenţie şi concentrare (la care contribuie şi somnolenţa diurnă, combinaţie a efectului bolii cu efectele secundare ale antihistaminicelor). În consecinţă, urticaria creează un handicap în desfăşurarea activităţilor profesionale, dar şi a celor sociale şi familiale. Implicarea în viaţa socială este afectată şi ca urmare a efectului desfigurant al bolii, cu impact major asupra imaginii personale, precum şi ca urmare a restricţiilor alimentare (de multe ori autoimpuse şi nejustificate) şi a imposibilităţii expunerii la anumite medii. Puţin surprinzător, pacienţii cu urticarie cronică prezintă frecvent un grad crescut de anxietate şi depresie.
Aspectele prezentate mai sus subliniază caracterul şi implicaţiile clinice complexe ale urticariei. Întrucât, chiar şi în cazul unor posibilităţi extinse de investigare, identificarea unui factor cauzal eliminabil este foarte rară, o altă problemă cu importanţă egală atât pentru pacienţi cât şi pentru doctor este reprezentată de terapia urticariei cronice.

Dr. Diana S. Church,
Medic specialist în alergologie şi imunologie clinică