Tulburarea de depersonalizare

Aceasta tulburare psihica este caracterizata de experiente recurente, episodice sau persistente de detasare de procesele mintale si corporale proprii, uneori pacientii simtitnd ca le observa la propria persoana, din exterior.

Testarea , constientizarea realitatii ramane intact, insa aceste experiente produc un discomfort semnificativ si intr-o anumita masura produc si tulburari ale functionarii sociale sau ocupationale,( apare concentrarea deficitara pe fondul starii psihopatologice si preocuparea amplificata de anxietate asupra fenomenelor propriei constiinte).

Derealizarea este si ea o parte obisnuita a tulburari de pesonalizare si se refera specific la senzatia de straniu, raportata la mediul din jur, de indepartare fata de acesta, sentimental de irealitate sau neatentia.

Depersonalizarea poate lua o multime de forme, inclusive senzatia de intepenire si moarte a corpului sau aceea ca anumite parti ale corpului( cum ar fi mainile sau picioarele), nu sunt conectate la restul corpului, senzatia de detasare de imaginea de sine, asa incat persoana in cauza poate parea pentru sine nefamiliara cat si senzatia autoobservarii de la distanta.

Experienta subiectiva a detasarii de propriul corp este putin frecventa, aparand in aceasta afectiune( tulburarea de depersonalizare) numai in jur de 20% din cazuri.

Cu toate ca experientele de tipul “déjà vu”sunt de obicei associate cu depersonalizarea ele sunt de fapt opusul depersonalizarii si trebuie considerate entitati diferite.

Cu alte cuvinte”déjà vu”este o stare in care ceva nou este trait ca fiind familiar , experimentat, in timp ce in depersonalizare ceea ce este familiar este trait ca fiind nou sau ireal.

In aceasta tulburare se pune accentual pe langa simptome, mai ales pe severitate si persistent sau recurenta, intrucat aproape 50% din populatia generala experimenteaza la un moment dat depersonalizarea.

Caracteristice demografice ale depersonalizarii cuprind incidenta de doua ori mai mare la femei si predominante la persoane sub 40 de ani.

Depersonalizarea tranzitorie poate aparea ca reactive la evenimente care pun viata in pericol( accidente, boli grave).

Poate exista semnificatia de supravietuire in dezvoltarea unui clivaj( fisura) intre observarea realitatii si participarea la aceasta, asa incat persoana in cauza sa aiba detasarea necesara pentru a analiza cum sa iasa din aceasta situatie periculoasa.

Depersonalizarea este relative rara ca boala in stare pura. Ea este mai frecvent un symptom asociat cu alte afectiuni cum ar fi: depresia,tulburarile de anxietate, tulburarile de stres posttraumatice, reactia de soc posttraumatica, intoxicatii cu substante, psihoze acute sau cornice tip schizofreniform, si altele.

Experienta depersonalizarii, ca simptom insotitor sau nu, este neplacuta deobicei si antreneaza anxietatea, panica, senzatia de gol, fobia de boli psihice( frica de nebunie ).este resimtita patologic, bizara, ca un vis si ii face adesea pe cei care o traiesc sa se adreseze psihiatrului.

Depersonalizarea poate avea o evolutie cronica dar poate varia mult din punct de vedere al gradului de disfunctionalitate, incapacitate de adaptare, concentrare sau continuarea activitatii profesionale.

Asocierea cu alte afectiuni este deci ceva obisnuit la pacientii cu aceasta tulburare.

In diverse studii de specialitate peste 50% din cazurile cu depresie majora , fobie sociala sau tulburare de panica, prezinta ca symptom tulburarea de depersonalizare.

Sunt autori care subliniaza ca si cauzalitate taumele din copilarie in relatia interpersonal, abuzurile emotionale in diverse forme, in final vulnerabilitatea persoanei prin formare.

In unele cazuri de depersonalizare cronica, pacientii care s-au obisnuit cu boala nu vor simti in mod deosebit nevoia de tratament.

Aceasta tulburare fiind de obicei secundara unei boli importante de fond, ameliorarea clinica a acesteia prin abordare medicamentoasapsihiatrica cat si psihoterapeutica adecvata, poate rezolva si problema depersonalizarii.


Dr. Emiia Tint, medic primar psihiatru
PSIHOTOP CABINET PSIHIATRIC
www.psihotop.ro