Este adevarat ca diagnosticarea unei maladii somatice este unul dintre evenimentele traumatice definite ca fiind foarte severe, dar la fel de adevarat este si faptul ca diagnosticul de “cancer” nu este o sentinta. Pentru multi pacienti “ai cancer” sunt cele mai de temut doua cuvinte dintr-o limba. Cei care le aud trec prin multe stari sufletesti, care adesea se schimba pe masura ce accepta situatia si o Infrunta.
Din punctul de vedere al desfasurarii temporale, In practica clinica se Intalnesc pentru reactia traumatica trei etape, care Incep de la aflarea diagnosticului.
1. Faza de soc
Este caracterizata initial printr-un sentiment de insensibilitate - bolnavul si familia
par nauciti, au impresia de irealitate: “Nu poate fi adevarat! Este o greseala. Sigur este o confuzie la mijloc!” Sentimentul de naucire este atat de puternic Incat Iti poate da impresia, timp de cateva zile, ca absolut nimic nu s-a Intamplat. Apoi urmeaza negarea, refuzarea diagnosticului (“nu e posibil, acest lucru nu mi se putea Intampla mie”), cei afectati nu pot sa creada ca acesta este adevarul si vor alerga din doctor In doctor In speranta infirmarii. Negarea este probabil un mecanism psihologic de protectie care ofera timpul necesar procesarii informatiei. Caracteristice sunt acum alterarile trairii timpului, precum accelerarea sau Incetinirea.
2. Faza de actiune
Adevarul nu mai poate fi negat. Da, este cancer. Apare acum senzatia de neajutorare ( ”ce ma fac?”), lipsa de speranta (“nu se mai poate face nimic”) alternand cu o senzatie de calm (“totul va fi O.K.”). Apar tulburari de somn, lipsa de concentrare, iar activitatile zilnice nu mai pot fi realizate.
Incepe aproximativ la o saptamana dupa aflarea diagnosticului si este caracterizata la Inceput de manie, adesea Indreptata asupra celor apropiati, asupra superiorilor sau colegilor si, mai ales, asupra medicilor (mesagerii vestilor proaste) sau a celor care vor sa-i ajute... si care sunt gasiti vinovati de foarte multe lucruri. Mania este si spre sine, intervenind o alternanta a acestui sentiment, care penduleaza Intre exterior si interior. Cei afectati se plang de propriile greseli si cauta cu Indarjire “vinovatul”.
Revolta Insoteste mania. ”De ce eu, de ce acum...?” Sentimentul de autocompatimire apare alaturi de cel de revolta si adesea nu este constientizat. Pacientul se Intreaba de ce a trebuit ca tocmai el si nu altcineva sa fie predispus la cancer. De ce tocmai el, care nu a facut excese, a avut un comportament si un stil de viata exemplar, el dintre toti...”De ce eu Doamne?”
Cautarea unui sens, a unei semnificatii este elementul dominant prezent In toate etapele reactiei traumatice. Aceasta nevoie de explicare a prezentei bolii va fi rezolvata In functie de credintele persoanei, de mediul social, de istoria si judecatile personale.
Anxietatea si depresia Insotesc aceasta faza de actiune si sunt prezente sub numeroase aspecte: teama, iritabilitate persistenta Insotita adesea de imagini mnezice intruzive, hipervigilenta, senzatie de spaima, tulburari de memorie, insomnie, cosmaruri, tulburari de concentrare. Apar
In mod repetitiv temeri pe care le determina cuvantul In sine (”cancer”), temeri care vin din perceptiile, credintele si informatiile care circula In mediul de cultura al pacientului. Aceste temeri pot fi rezumate astfel:
- posibila moarte Insotita de durere,
- dependenta de altii,
- posibila schimbare In ceea ce priveste functionarea organismului si imaginea corporala,
- deprecierea capacitatii de a avea succes pe plan profesional,
- afectarea relatiilor personale si teama de abandon.
Aceste temeri sunt neIntemeiate si exagerate si vor lua sfarsit dupa 1-2 saptamani, de obicei odata cu Inceperea tratamentului.
Aceasta faza de agitatie si tulburare este o reactie comuna, un raspuns normal la ceea ce se Intampla in viata voastra. Nu sunteti pe cale ”sa va pierdeti mintile”.
Dr. Laura Monica Radu
Psihoterapeut Hipnoza clinica, relaxare si terapie ericksoniana
Master psihoterapii cognitiv comportamentale
Asistent psihodrama
Psihooncolog
Centrul de Informare Medicala “Renasterea”-Institutul Oncologic Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu