Recuperarea după accidentul vascular cerebral

Progresul civilizaţiei a dus la minimizarea efortului fizic, ceea ce a generat creşterea stresului atât fizic, cât şi psihic şi emoţional, toţi aceşti factori acţionând în mod convergent asupra organismului. Totodată, reducerea timpului liber a afectat implicit timpul de refacere a organismului. Un organism supus tuturor acestor agenţi stresanţi devine susceptibil la una din cele mai dizabilitante afecţiuni ale epocii noastre: accidentul vascular cerebral.
Accidentul vascular cerebral survine atunci când circulaţia sângelui la creier este întreruptă sau diminuată. Astfel, creierul nu mai beneficiază de aportul de oxigen şi de substanţe nutritive, iar în câteva secunde celulele încep să moară. Cel mai frecvent, această boală cerebrovasculară se soldează cu instalarea unui deficit neuromotor de tip hemiplegie sau hemipareză.
Trebuie ţinut cont de faptul că sechela neurologică poate afecta provizoriu sau definitiv capacitatea de a efectua munca sau activitatea anterioară, astfel încât ar putea fi necesară o reconversie profesională, în funcţie de severitatea şi de localizarea traumatismului, de posibilitatea de a educa membrul neafectat, de capacitatea de recuperare a hemicorpului afectat etc. De multe ori, asistenţa medicală şi kinetoterapia pot dura toată viaţa.
Tratamentul recuperator constă în:
- Fizioterapie (electroterapie, cu efect antialgic şi excitomotor asupra musculaturii striate, şi ultrasunete, cu efect analgetic şi miorelaxant);
- Crioterapie (stimularea tegumentului prin aplicarea gheţii ajută la reducerea spasticităţii);
- Cura externă cu ape oligominerale (cu efect antispastic, antialgic, decontracturant şi sedativ);
- Kinetoterapie (urmăreşte corectarea deformărilor, redorilor articulare şi atitudinilor vicioase; evitarea atrofiei musculaturii paralizate; creşterea funcţiei fibrelor musculare restante sănătoase; redobândirea coordonării mişcărilor; menţinerea /îmbunătăţirea mobilităţii şi forţei segmentelor neafecate de paralizie şi recuperarea sindromului vasculotrofic);
În cadrul programului complex de recuperare neuromotorie, terapiei ocupaţionale îi revine sarcina de a perfecţiona coordonarea neuromusculară, de a “netezi” mişcările voluntare redobândite prin kinetoterapie şi de a îngloba toate achiziţiile motorii ale bolnavului în activităţi gestuale utile autoservirii.
Cu toate că incidenţa accidentelor vasculare cerebrale a scăzut în ultimii ani, tratamentul acestora necesită o atenţie deosebită, sechelele lor afectând pe termen lung posibilităţile de reintegrare socioprofesională a adultului.

Autor - Horia Atanasiu Meves – kinetoterapeut.