marți, 23 martie 2010

Aproape jumătate dintre români suferă de dureri de cap


46% dintre români acuză dureri de cap, migrene sau cefalee cel puţin o dată pe lună. Dintre aceştia, mai mult de jumătate se plâng de astfel de simptome săptămânal. Pe de altă parte, 4 din 10 români nu au experimentat aproape niciodată astfel de stări.

Odată cu înaintarea în vârstă, atât ponderea celor care acuză lunar astfel de dureri, dar şi frecvenţa crizelor cresc. O persoană tânără, de până în 30 de ani, se plânge de dureri de cap în medie de 1.4 ori pe lună, în timp ce în rândul persoanelor de peste 50 de ani durerile de cap se instalează mult mai frecvent, in medie de 2.5 ori pe lună.

Mai predispuse unor stări de disconfort generate de durerile de cap sunt femeile, persoanele cu nivel de educaţie scăzut, dar şi persoanele văduve şi cele care locuiesc în mediul rural. Studiul indică şi o legătură puternică între nivelul de trai şi frecvenţa instalării unor astfel de episoade. Cu cât veniturile sunt mai scăzute, cu atât mai mare este şi incidenţa durerilor de cap.

Pentru 46% dintre românii afectaţi cel puţin o dată pe an de dureri de cap, migrene sau cefalee, criza dispare după cel mult o oră, în timp ce pentru mai mult de jumătate durerile dispar în general după câteva ore sau chiar după o zi. Un mediu de lucru prea stresant sau prea monoton, cu termene de predare strânse şi în care relaţiile cu şefii sau colegii sunt mai tensionate se asociază cu o durată mai mare a crizelor.

Cel mai frecvent, aceste dureri sunt localizate în zona frunţii (41% dintre cei afectaţi anual) sau sunt dureri generalizate în toată zona capului (29%). Relativ frecvente sunt şi durerile în zona oculară (20%) sau a tâmplelor (19%).

Cele mai frecvente simptome asociate durerilor de cap sunt ameţelile (26%), stările de agitaţie (15%), tulburările de vedere (13%), dificultăţile de concentrare (11%), greaţa (11%), lipsa poftei de mâncare (11%) şi afectarea capacităţii motrice (11%). 39% dintre cei intervievaţi nu au semnalat şi alte simptome, ponderea acestui segment fiind semnificativ mai mare în rândul persoanelor tinere, necăsătorite, dar şi în rândul celor care au foarte rar dureri de cap (1 – 6 ori pe an).

Înaintarea în vârstă favorizează apariţia unor simptome asociate durerilor de cap, precum tulburările de vedere, creşterea tensiunii arteriale sau afectarea capacităţii motrice. Tulburările de vedere, greaţa sau vărsăturile sunt simptome asociate care apar mai frecvent în rândul persoanelor care acuză dureri de cap de durată mai mare (în jur de o zi sau mai mult).

Respondenţilor li s-a cerut să numească şi situaţia în care durerile de cap se instalează cel mai frecvent. Astfel, principalii factori care duc la declanşarea crizelor sunt stresul (pentru 33% dintre cei afectaţi), oboseala (22%) sau supărarea (12%).

Riscul de declanşare a durerilor de cap din cauza supărării sau temperaturilor extreme (scăzute sau ridicate) este semnificativ mai mare în rândul persoanelor peste 60 de ani decât în alte segmente de vârstă. Persoanele văduve acuză mai des astfel de episoade din cauza supărării, deprimării sau plânsului, în vreme ce persoanele cu educaţie superioară sunt mai predispuse acestor crize după un efort intelectual susţinut, după utilizarea intensă a computerului, dar şi după ce stau mai mult timp în încăperi neaerisite sau în care funcţionează aparatul de aer condiţionat.

83% dintre cei care au dureri de cap cel puţin o dată pe an folosesc automedicaţia când au astfel de episoade, 9% apelează la medicul de familie sau la farmacist, iar 8% nu folosesc nici un fel de remediu. Persoanele peste 50 de ani consultă medicul sau farmacistul mult mai frecvent în astfel de situaţii. Pe de altă parte, ponderea celor care aşteaptă ca durerea să treacă de la sine este mai mare în rândul persoanele sub 30 de ani.

Dintre cei care urmează un tratament când au dureri de cap, 90% aleg de obicei tratamentul medicamentos, restul de 10% folosind produse naturiste/ homeopate.

Algocalminul este panaceul la care recurg cei mai mulţi pentru a diminua şi alina durerile de cap (63%), fiind de departe preferat de către toate segmentele de populaţie. Următoarele cele mai folosite medicamente la apariţia acestor simptome sunt paracetamolul (36%) şi antinevralgicul (32%). Nurofenul (22%) şi aspirina (21%) completează topul celor mai folosite cinci medicamente în remediul durerilor de cap. Odată cu înaintarea în vârstă, creşte şi preferinţa pentru medicamente cum ar fi antinevralgicul sau aspirina, în timp ce în rândul tinerilor sub 30 de ani, Nurofenul şi-a câştigat o mare popularitate, fiind al doilea cel mai folosit medicament după algocalmin.



Informaţiile provin din studiul Omnibus realizat de GfK România în luna februarie 2010 pe un eşantion de 1641 de persoane. Rezultatele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de 15 ani şi peste.


GfK România
GfK România, fondată în 1992, este parte integrantă a Grupului GfK. Activităţile sale sunt structurate în cinci segmente: Custom Research - cercetare cantitativă şi calitativă Ad Hoc pentru o arie largă de industrii (bunuri de larg consum, telecomunicaţii şi IT, finanţe, retail, turism, auto, bunuri industriale), Consumer Tracking - cercetare continuă pentru bunuri de larg consum, Retail and Technology - cercetare continuă pentru bunuri de folosinţă îndelungată, Media - cercetare calitativă şi cantitativă pe consumul de produse media şi Healthcare – cercetare calitativă şi cantitativă în toate domeniile medicale.
Înfiinţat în 1934 ca primă companie de cercetare de piaţă în Germania, Grupul GfK are azi mai mult de 150 de sucursale în 100 de ţări de pe cinci continente. Grupul GfK este una din cele mai mari organizaţii de cercetare de piaţă din lume.


Niciun comentariu: