Kinetoterapia îşi câştigă treptat locul binemeritat printre activităţile cu scop profilactic, de recuperare sau de menţinere a stării de sănătate a organismului uman. Adresându-se unei multitudini de afecţiuni (ortopedice, traumatologice, neurologice, din patologia aparatului respirator, reumatologice, ginecologice şi cardiologice), aceasta reuşeşte totodată să acopere şi toate categoriile de vârstă ( de la nou-născuţi, sugari, copii, adolescenţi până la adulţi şi vârstnici) fără a avea efecte secundare, cu condiţia ca programul kinetic să fie în permanenţă gradat şi corelat cu efectele obţinute. Două principii sunt de bază în kinetoterapie: principiul “primum non nocere”, adică “în primul rând să nu faci rău”, alături de principiul gradării.
Kinetoterapia corect aplicată ajută la ameliorarea capacităţii generale de mişcare şi a marilor funcţiuni, facilitează conştientizarea schemei corporale, corectează postura şi aliniamentul corpului, reface forţa musculară, ajută în reeducarea sensibilităţii, creşte rezistenţa musculară şi, totodată, este un adjuvant în suprimarea durerii în anumite afecţiuni medicale. Principalele metode utilizate în kinetoterapie sunt gimnastica medicală, masajul şi mecanoterapia.
Este important de precizat că spre deosebire de efectele obţinute prin terapia medicamentoasă, efectele kinetoterapiei se remarcă în timp, prin aplicarea cursivă şi perseverentă a programului kinetic. Chiar dacă nu sunt remarcate efecte spectaculoase de la început, acest lucru nu trebuie să sperie, kinetoterapeutul având datoria de a explica faptul că efectele “miraculoase” obţinute prin manevre brutale pot avea urmări negative pe termen lung. În mod special, în cazul vârstnicilor kinetoterapia trebuie efectuată cu precauţie sporită, întrucât trebuie să trateze atât afecţiunile direct vizate, cât şi afecţiunile asociate, ce apar odată cu înaintarea în vârstă, atunci când degradarea articulară devine pregnantă în mare parte din cazuri, iar tulburările circulatorii generează frecvent probleme de sănătate. Aportul adus de kinetoterapeut în timpul unei şedinţe de kinetoterapie este bine să fie dublat de efortul pacientului care trebuie să conştietizeze că succesul terapiei depinde de respectarea programului de exerciţii chiar şi în absenţa specialistului, urmând indicaţiile acestuia.
Efecte optime se obţin prin intermediul comunicării permanente în cadrul echipei de îngrijiri (formate din kinetoterapeut, psiholog, medic specialist ortoped sau aparţinând altor domenii medicale) şi, nu în ultimul rând, a cooperării familiei pacientului, ori de câte ori este posibil.
Echipa ActiveCare acordă îngrijiri cu maximum de profesionalism, programele kinetice fiind concepute în mod individualizat, prin raportare la particularităţile fiecărei persoane în parte, ţinându-se cont de vârstă, sex, capacitatea de efort şi parametri funcţionali.
Doar prin profesionalism, perseverenţă şi răbdare putem obţine efectele mult aşteptate.
Ioana DUŢĂ – kinetoterapeut
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu